După o primă parte a sezonului ciclist realizat în forță, cu patru competiții, cinci etape și peste 8.000 km parcurși, trebuia să nu ratez tradiția de a merge de Electric Castle în Bucovina, dar de data aceasta pe bicicletă.
Defapt pentru mine sezonul a început undeva la sfârșitul anului trecut, prin decembrie, la câteva luni după ce am achiziționat a doua bicicletă MTB, și la doar șase luni de când am revenit pe bicicletă.
Dacă în luna aprilie am reușit să particip la prima competiție, Fleche România, o competiție mai mult cu tine însuți în care am reușit să parcurg, împreună cu echipa de cinci cicliști, aproape 400 km în fix 24 de ore, în luna mai am participat în Sălaj la competiția organizată de Road Grand Tour, unde am reușit să mă clasez undeva la mijlocul clasamentului la prima competiție de contratimp și în primii 16 la categoria de vârstă. A doua zi am concurat la etapa unde am avut parte de cățărare (iubesc asta 🙂 ) și pante de până la 20%. În luna iunie a urmat, la Oradea, Turul Bihorului, organizat tot de RGT, o etapă de plat unde am exersat de toate cât timp am reușit să mă țin în pluton, iar la sfârșitul lunii am încercat să-mi înving frica de curbe strânse în cadrul competiției urbane Criterium Târgu Mureș.
După toate acestea am spus că mi-ar prinde bine un concediu, așa că vineri, când lumea se distra la EC, am luat bicicleta și am pornit de la vest spre est, de la Cluj la Câmpulung Moldovenesc, un traseu de 250 km în care trebuia sa trec două pasuri frumoase și nu foarte ușoare: Tihuța și Mestecăniș.
Defapt tura mult dorită încă din luna aprilie trebuia să fie una de trei zile, cu un total de 600 km și aproximativ 6500 m elevation: Ziua 1: Cluj – C-lung Mold.; Ziua 2: Trans Rarău; Ziua 3: C-lung Mold. – Cluj.
Chiar dacă prognoza meteo nu se vedea a fi foarte bună, asta după ce de mai multe săptămâni vremea era mai mult ploioasă, am spus că totuși vremea îmi lasă o fereastră mai bună. Cu vânt, teoretic, din spate, am pornit vineri dimineața către Bucovina.
Am împărțit cei 250 km în 5 segmente, fiecare de câte 50km, după fiecare segment având grijă să fac pauză de 10-15 minute pentru dezmorțeală.
Primul segment a fost până la Dej (60 km) până unde cunoșteam foarte bine drumul, făcând numeroase ture până acolo sau înapoi. Acest segment are acostament generos, un fel de bandă de urgență pe care poți cicla liniștit fără a fi prea mult deranjat de circulația autoturismelor.
Segmentul 2 a fost până în Crainimăt (105 km), aproape de intersecția Bistrița – Tg. Mureș. Acest segment (până în Bistrița) are acostament mai mic dar și cu risc mai mare de producere de pană. Odată ce am intrat pe acest segment de drum am dat și peste nesimțirea șoferilor care veneau, preponderent, de pe drumul dinspre Maramureș.
Segmentul 3 s-a terminat exact la 150km, în Prundu Bârgăului, acolo unde îmi planificasem să ajung în jurul orei 12-13, și unde aveam să iau masa de prânz și o pauză de maxim o oră. După această pauză aveam în față 100 km de cățărare pe două pasuri: Tihuța și Mestecaniș.
Segmentul 4, până în Vatra Dornei, a reprezentat practic trecerea pasului Tihuța, care are o pantă medie de urcare, potrivit Strava, de doar 4%, dar cu lungime de cățărare continua de aproximativ 16 km. Chiar în vârful Tihuței am fost nevoit să fac o pauză ceva mai lungă (numai bine am dat și un telefon la oamenii care mă încurajau pe rețelele de socializare și de acasă) pentru că în fața mea, pe drumul pe care trebuia să merg, ploua torențial și a trebuit să las norii să se mai răsfire. După câteva minute am coborât dar tot am prins puțină ploaie și din cauza apei de pe șosea m-am murat bine la picioare.
Dacă până la granița dintre județele Bistrița și Suceava asfaltul este unul prielnic pentru mersul cu bicicleta, după ce am coborât Tihuța în județul Suceava asfaltul este unul zgrunțuros, bun pentru mașini dar nu și pentru biciclete, iar acest lucru scade viteza de deplasare cam cu 3-5 km/h.
Ultimul segment, de la Vatra Dornei la Câmpulung Moldovenesc, a fost și cel mai ploios. După traversarea pasului Mestecăniș am fost nevoit să mă opresc preț de câteva minute pentru că începuse să plouă destul de tare și nu știam cât va ține, dar ajunsesem într-un timp mult mai bun decât îmi planificasem. La ora 19 am ajuns în Câmpulung, cu aproape două ore mai repede decât îmi planificasem inițial, adică apusul soarelui.
A doua zi presupunea traversarea, dus-întors, a drumului Trans Rarău. Din păcate socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele de la fața locului. La doar 1-2 km de vârful trecătorii avea loc un concurs de drifturi. De acasă îmi planificasem să ajung ori înainte de închiderea segmentului respectiv de drum adică până la ora 8, sau să merg cu bicicleta până la punctul de start a competiției, așa cum mai făcusem anii anteriori, de unde să o iau în brațe până după segmentul de drum închis și să-mi continui drumul până în Chiril, faza urmând să se repete la întoarcere. Din păcate, la aproximativ 500 m, adică la două serpentine de punctul de start am dat peste un tânăr polițist abia trezit din somnul dulce, alături de el un tânăr jandarm, care mi-a replicat că nu pot urca cu bicicleta pe drum până la punctul de start, chiar dacă aveam cursieră, nu MTB, având două variante: ori o las acolo într-o parcare fără vreo pază, ori mă duc pe o cărare pieptișă care scurta cele două serpentine. După ce am văzut câteva faze produse de acel polițist, care amenința pe toată lumea cu procese verbale, în care nici comercianții cu ochii în lacrimi nu erau lăsați să-și ducă marfa la punctul de start chiar dacă șoseaua era închisă de doar 15 minute, am renunțat la traversarea Trans Rarăului, având în vedere că ce era mai greu dinspre Pojorâta parcursesem, și am revenit acasă. Poate altădată am să-l fac tot mai ales că acum știu cu ce voi avea să mă confrunt ca ciclist.
Ziua a 3-a a fost una mai mult contra cronometru. De cu seară mă documentasem destul de bine și toate graficele de prognoza meteo îmi spuneau că dimineața până pe la ora 13-14 aveam parte de vreme bună și soare, după care aveam să prind ploaie puternică. Ideea cu care am plecat a fost să merg cât mai bine și să ajung undeva în jurul orei 12-13 la Beclean (160 km de parcurs), de unde puteam, în cel mai rău caz, să iau trenul până la Cluj. Tot la Beclean aveam stabilită și pauza de masă.
Prima partea a drumului a fost una sub așteptările mele, pornind cu viteză foarte mică, medie de 18 km/h. Pasul Mestecăniș mi s-a părut la fel de dificil de parcurs și dinspre Câmpulung cum este dinspre Vatra Dornei, dar mai lung. Aproape de vârful pasului Mestecăniș aveam să întru în ceață (pâcle, cum se spune în zonă) până la urcare pe pasul Tihuța. Știind că la Câmpulung Moldovenesc aveam la ora plecării (ora 5:30) parte de doar 11 grade celsius m-am îmbrăcat adecvat cu temperatura, deci puțin mai gros, acest lucru fiind un chin de la Tihuța până la Beclean unde temperatura urcase și până la 28 de grade. Urcarea pe Pasul Tihuța, deși mai scurtă, este mult mai dificilă dinspre Vatra Dornei, având pantă medie, potrivit Strava, de 7%, cu trei segmente în care media pantei locului este între 8% și 12%.
Odată urcat pe Tihuța aveam parte doar de o coborâre lungă. Practic tot ce urcasem cu două zile înainte acum coboram. Însă am avut parte de mult vânt din față, nici prea slab nici prea puternic dar destul cât să cobor pasul cu maxim 45 km/h.
Într-un sfârșit am ajuns la Beclean la ora 12:15, adică exact în timpul propus, dar asta a însemnat ca pe segmentul Tihuța – Beclean, de la medie de viteză de 19 km/h, să ajung la o medie de 26 km/h. Vremea era încă bună, soare arzător, așa că m-am schimbat, am mâncat și plecat repede către Cluj. Vântul încă sufla din față iar șoferii cu număr de SV începeau să mă oripileze, claxonându-mă, trecând la distanțe destul de mici, și chiar făcând depășiri neregulamentare din sens opus care erau să mă omoare.
La ieșire din Dej am privit în spate și deja începea să se adune norii de ploaie. Faptul că nu doream să mă prindă ploaia dacă tot am ajuns la câțiva km de destinație, dar și vântul care sufla din lateral sau chiar din spatele meu, m-a făcut să merg destul de repede până la destinație. Aproape de aeroportul Cluj-Napoca privesc în față și văd ditamai ploaia care părea că deja a ajuns în partea cealaltă a orașului, adică acolo unde trebuia să ajung și eu. Din fericire abia la câteva minute după ce am ajuns la destinație a început să plouă.
Din nefericire, ceața pe care o traversasem în județul Suceava aveam să aflu că a produs mari inundații în zona de plecare, în timp ce eu eram în zona Transilvaniei.
Aștept să revin în Bucovina pentru a traversa Trans Rarău, și poate a urca pe Pasul Trei Movile, Palma și altele. 🙂
https://www.strava.com/activities/1715523284/embed/8b85f0ecb160e70d2fa65cd24e573012be871b7d
https://www.strava.com/activities/1716503079/embed/34a1cb78e52a4321c11b9484a712adb4277f7fc0
https://www.strava.com/activities/1720343613/embed/7c80960e26dc8f251bc042e28bb940f6e9f75684
I'm feeling free RO 